Reorientarea asistentei medicale spre medicina omului sanatos a dat o noua dimensiune specialitatii MEDICINA DE FAMILIE si, in acelasi timp, a condus la redescoperirea rolului esential al medicului de familie. De aceea astazi este la fel de importanta o buna alegere a medicului tau de familie, pe cat este alegerea unui medic specialist in conditii de boala. Pentru ca odata ales, medicul de familie devine mentorul si strategul sanatatii tale.
Calităţile unui bun medic de familie sunt (dincolo de competenţa pur profesională – valoare a oricarei specialităţi medicale): de a explica limpede pacienţilor lucruri legate de sănătatea lor, de a-i informa în privinţa tuturor opţiunilor posibile privind prevenirea bolilor, diagnosticul şi tratamentul; de a putea fi uşor de găsit şi de abordat de către pacienţii săi; de a avea relaţii şi legături în lumea medicală şi de a avea noţiuni de legislaţie medicală.
Medicii de familie sunt medici specialişti educaţi în conformitate cu caracteristicile disciplinei. Ei sunt medici personali, în principal responsabili pentru asigurarea de îngrijiri continue şi comprehensive oricărei persoane care necesită asistenţă medicală, fără deosebire de vârstă, sex şi boală. Ei îngrijesc persoana în contextul familial, comunitar şi cultural al acesteia, respectând autonomia pacienţilor lor. Medicii de familie au responsabilitate profesională faţă de comunitate.